O alta zi de munca

          M-am trezit. Unde sunt? Ah, m-am dumirit, sunt la hotel. Adica, i se poate spune si asa. Corporatia a decis ca nu trebuie sa ne mai cazam la 4 stele. Deh, e criza, au scazut bugetele. Dar asta are cam o stea. Cazatoare. Asa ca in cele ce urmeaza o sa-l denumim motelul Cometa. In camera e liniste. E la fel de liniste ca afara. In timpul zilei e la fel de zgomot ca afara. Pentru ca geamurile se inchid doar teoretic. Adica ramane un luft generos
. (‘Tu-i termopanu’ masii… ) Prin care trece zgomotul strazii. Adus de curentul alimentat de aerul rece al diminetii. Acum m-am prins de ce a fost frig noaptea. Atunci linistea de afara era adusa de aerul rece al noptii. A nu se intelege ca noaptea era liniste. “Cometa” are in vecinatate un teren de fotbal sintetic. Nu, nu e o greseala, atat terenul cat si fotbalul sunt sintetice. Nimic nu-i natural. Nici ora la care joaca. Unii jucau la 2 am. Sau era 3? In linistea poetica a noptii, se auzea orice vorba de duh emulata de intelectualii sportivi noctambuli. Chiar si injuraturile soptite cu delicatete dupa ce efectuau ratari monstruoase.

          Ma prepar si cobor la micul dejun. E inclus in pretul camerei, deci trebuie sa fiu recunoscator corporatiei pentru maximizarea avantajelor de care beneficiez. Cobor in restaurantul de la parterul Cometei. De fapt e o spelunca. Organizata dupa modelul Mc Donalds. Adica peretii sunt plini cu afise (A4J ) pe care scrie: “VA RUGAM DEBARASATI!!!”. Adica sa-ti duci farfuria cu resturi la bucatarie. Ca sa nu-ti iei vreo doua dupa ceafa. ¥ﭏﯓﮝשׁۼ@##$&*…..‘ma-ti de client!  Ma asez la masa cuminte si raman lipit de ea. In parte si pentru ca vreau sa mananc ceva. Dar si pentru ca e lipicioasa. Cred ca nesimititu’ care a mancat inainte n-a debarasat cum trebuie: doar a dus farfuria, fara sa mai stearga masa. Uite, exact ce spuneam: n-a sters nici firmiturile! Or fi si mese mai curate, dar n-are rost sa-mi mai bat capul, oricum nu mai pot sa ma dezlipesc.

          E bine ca nu-i aglomerat, mai sunt doar 3 mese ocupate. O masa cu 6 ucenici e patronata de dom’ maistru de la Enel. Care bea un ceai cu bule. Timisoreana. Juma de litru, cu alcool. Are voie, e trecut de 7. De fapt e chiar sfarsitul lunii.  In plus, azi se duce la sedinta. Bine ca nu se duce la munca, il mai mirosea naibii cineva. Oricum, au scazut si le ei bugetele. Cu cativa ani in urma stateam la un hotel de 4 stele din Constanta. Care era plin cu lucratori  de la Enel. Atunci aveau buget. Aveau si bani de uniforme. Aveau niste salopete albastre… Mai albastre decat eticheta de la Timisoreana. Atunci se jucau de-a Don Quijote si Sancho Panza: se luptau cu eolienele prin stepa dobrogeana.

          La alta masa sta un domn bine imbracat, cam 50 de ani, aspect de intelectual, o persoana extrem de curajoasa. Adica a indraznit sa o intrebe pe ospatarita daca mai asteapta mult sa-i vina mancarea. Mi se pare o miscare indrazneata, dar riscanta. E pus la punct cu delicatete extrema. Dar e vorba de cealalta extrema. “Extrema dura”. Ospatarita emuleaza o replica succinta, pe un ton taios. Mai taios decat cutitele boante de pe masa. Ceea ce nu e dificil, par mai eficiente la tocatul vinetelor. Daca avea cutite d-astea, inteleg de ce s-a otravit Julieta. Daca incerca cu cutitele astea, mai traia si acum. Iar daca nu murea Capuleta, se ducea dreacu povestea de dragoste. Nici Willy nu mai devenea celebru, scadea si PIB-u’ Italiei ca nu mai veneau turistii la Verona, scadea si exportul de romani, dar mai ales cel de curve, etc, etc, etc. La naiba, am luat-o pe campii - ala bea bere, iar eu ma imbat. Sa revenim. La ce sa revenim? Aha, la chelnerita ospitaliera si extrem de organizata. “V-am spus sa asteptati, o sa vina!” O fi comandat si supa de cuib de randunica? Chiar daca nu, oricum o sa primeasca si asta. Ca bonus. Doar ca saliva nu va fi de randunica. In sfarsit, i-a adus mancarea. Incepe sa manance cu pofta. Treaba lui…

          Spuneam ca avem parte de o chelnerita extrem de organizata. Trebuie sa explic. Desfasoara toate activitatile in ordine, reuseste cu real succes sa evite suprapunerea lor. Adica ucenicul ENEL nr.1 comanda un ceai. Incearca si ucenicul no.2 sa comande ceva. L-a oprit cu un gest autoritar: “asteptati va rog!” Se duce in bucatarie si aduce ceaiul. Dupa care-i permite lui no.2  sa emita comanda. Mai vrea paine. Incearca si maistrul Timisoreana sa mai comande ceva. I-a taiat-o scurt si astuia. Aduce painea. Apoi ia comanda maistrului berar. Mai vrea un cremwurst. L-am vazut eu, ar fi vrut vreo 2 perechi de mici, dar n-a indraznit sa mai ceara ceva. O atitudine inteleapta, era greu de castigat meciul, chelnerita juca pe teren propriu. Aceasta secventialitate a actiunilor desfasurate respectand o relatie de precedenta prin care reusea sa evite cu succes orice interdependenta comanda-livrare-comanda, m-a facut sa astept rabdator 10 minute. Desi erau doar 3 mese ocupate. Cam dupa un sfert de ora m-a vazut si pe mine. A venit la masa mea si m-a salutat utilizand o formula originala: “Doriti ceai sau cafea?”. Am raspuns in aceeasi nota politicoasa: “Ce-ai?” Ea a inteles altceva si mi-a adus un ceai. La alegere. Adica a ales ea si mi-a adus un ceai de fructe de padure. Natural. Colorat natural, rosu corai spre fucsia. Cred ca n-avea niciun E. Decat p’ala din ceai. Am multumit umil, cu capul plecat: mie nu-mi place supa de randunica. Am comandat si o omleta. Stiam ca presupune un proces tehnologic mai complicat, dar eram decis sa astept. Si am asteptat…

          Intre timp am studiat ce se intampla la ultima masa ocupata. Adica a treia. Intamplator, masa asta detinea fix 3 chinezi. 2 tinere si un baiat cu ceafa lata. Saracutele, se chinuiau sa manance. Aia mica incerca sa manance o omleta cu cutitul. Doar cu cutitul… In mana stanga tinea o furculita, indreptata agresiv in sus. Furculita aia chiar n-avea nicio treaba cu mancarea. Micuta chinezoaica parea un Poseidon cu ochii oblici si cu trident liliputan. Cred ca vedea pentru prima data cutit si furculita. “Oare ce-o fi cu betisoarele astea 2 asa de strambe?!” N-am reusit sa ma mai concentrez la masa lor, TV-ul ne prezenta declaratiile lui Base. Cica se inchide fabrica de la Jucu, dar pe el nu-l streseaza asta. Competent personaj! Cica e firesc. Cica sa stam linistiti, ca si altii o sa-si mai inchida fabricile din Romania. Mda, linistitor mesaj… Mananc. Mananc si plang. Mananc.

          Plec la birou. Sper sa fie deschis. Sper sa nu inchida si astia…