Ies din masina. Intru
in lift. Mai contine cativa corporatisti. Nu cunosc niciunul. Ma salut cu toti.
Ca la tara la bunica. Liftul urca. Se opreste. Ma salut iar cu toti. Ies din
lift. E ok. Am nimerit etajul corect. E chiar foarte ok. De fapt e super! Cica
trebuie sa fiu optimist. Chiar daca fac nimic. Sau mai ales atunci cand fac
nimic. Intru in birou. Salut pe toata lumea. Adica pe amandoi. Primul e de-ai
nostri. Adica e romanian. Imi raspunde ca de obicei. Cu aroganta lui de zi cu
zi. Sa-i spunem X. Ajung la al doilea. Asta e francez. Profit ca sa mai
exersez. La langue etrangere francais. “Quesque tu fais? Tu ca va bien? Au
revoire! J’aime beaucoup la Roumanie.” Parce’que… mai contine si francezi
politicosi. Sau binecrescuti. Desi asta e cam mic de statura…
Ma asez la birou. Deschid laptopul. Deschid mailul. Cata
treaba am! Numai azi am primit 10 mailuri. Pe gmail. Pe ala de la munca e ok. Nu a
venit nimic important. Citesc un blog. Mai citesc un blog. Si inca unul. Am
obosit. S-a facut 9.30. Incep sa vina la munca si alti colegi. Deh, traficul.
Acest cuvant echivoc, vesnic bisensual: mereu acelasi, mereu surprinzator. Adica
ne surprinde zilnic in acelasi mod. Totusi, cata inechitate sociala! Eu sunt
deja obosit, iar altii abia ajung la munca. E clar, ma roade invidia. Asa ca
trebui sa revin la ce faceam. Deci mai citesc un blog. Imi reamintesc ca am
calitati. Cum ar fi altruismul. Deci trimit si la colegi. Cateva link-uri
utile. Pentru dezvoltarea personala. Aici intra si shopppingul? Sper ca da.
Revenind, s-a populat biroul. De fapt asa era si ieri. Deci,
s-a repopulat. Un coleg de birou. Un baiat ok. Nu suntem dusmani. Dar nici
prieteni. Imi e simpatic, dar mi-e si indiferent. La fel sunt si eu. Pentru el.
Ma saluta. Se apropie de mine. Cu o voce plata, insipida, inodora si incolora,
imi arunca o intrebare. “ Ce faci?”. Nu e vina lui. Asa e obiceiul pe aici.
Prost obicei. Ca si cine l-a generat. Ceea ce nu stiu. Deci nu ma intrebati.
Raspund politicos. “Bine, foarte bine”. Apoi mi-aduc aminte. Ca sunt
corporatist. Si completez. “Chiar super”. El: “In rest, ce ai mai vorbit?” Eu:
“Cu cine?” El: “Cu oamenii de pe aici.” Nu inteleg. Initial, nu inteleg. Apoi
imi pica fisa. Stie. Ca am avut discutii cu seful cel mare. Se vede ca-l roade.
“De ce el? De ce nu eu? Dar ce-or fi vorbit? De ce nu-mi spune?”. Sa ma opresc?
N-am de ce. Imi place joaca asta. Ar vrea sa stie. Dar nu vrea sa-mi dau seama.
Asa ca ma ia pe departe. “Ce mai zic X si Y?” Y e seful cel mare. Deja ma crede
fraier. Dar e jocul lui. N-am de ce sa-i schimb regulile. Jucam asa. Adica
raman un fraier. Deci ma fac ca nu inteleg. Si raspund doar despre X. Nu-i
multumit. Devine mai direct. “Dar Y ce a mai zis?” Dar eu sunt fraier. Si
raspund tot despre X. Insista. “Cu Y nu ai mai vorbit?”. Iar eu raspund. Tot
despre X. A intrat in ceata. Devine suspicios. De ce nu-i spun? De ce ocolesc
raspunsul? Ce stiu eu si el nu? De ce zambesc enigmatic? Pentru ca pot. Si
pentru ca ma distreaza. Sa vad carieristii ingrijorati. Ca altii ar putea pupa
mai bine decat ei. Partea dorsala a lui Y. Am un sentiment de deja-vu. Am mai
avut discutia asta. Saptamana trecuta. Si acum 2 saptamani. Sper sa o mai avem
si saptamana urmatoare. Ce ar trebui sa fac pentru asta? Stiu! Ma duc sa mai
discut odata cu Y...
S-a facut 13.00. Ce repede trece timpul cand lucrezi!
Trebuie sa mancam. E un proiect ambitios. Necesita emularea unor idei
fundamentale. Din partea fiecarui membru. Al echipei. Ne trebuie un Project
Manager. Suntem eminamente democrati. Deci supunem la vot. O unanimitate
surprinzatoare. Castiga ea. Facem planurile. Strangem echipa. Plecam. Echipa
incepe sa se destrame. Pierdem un membru. Al echipei. Al doilea. Intram in
lift. Salutam toti colocatarii liftului. Liftul se opreste la un etaj
intermediar. Destramarea continua. Inca un corporatist intra in lift. Nu-l
cunoastem. Nici pe asta. Nici el pe noi. Ne saluta. Raspundem pe acelasi ton.
Impersonal. Ajungem la parter. Coboram din lift. Ne salutam. Iar. Ajungem la
restaurant. In echipa incompleta. Adica doar doi. Eu si Project Manager-ul.
Cerem meniul. Analizam cu atentie. Efectuam diverse calcule. Calculam raportul
pret-calitate. Analizam variantele. Nu e usor. Necesita putere de concentrare.
Putere de analiza si sinteza. Dar avem o inepuizabila putere de sinteza. Asa ca
am facut o sinteza a meniului. Si am comandat meniul zilei. Raport
pret-calitate indiscutabil superior. 20lei de persoana. Superior lui McDonalds.
E greu sa gasesti ceva inferior lui McD. O fatuca amabila ne ia comanda. Tot ea
ne-o si aduce. Incearca un up-sell. Vrea sa ne bage pe gat o apa plata. Mi-e
teama sa nu ma inec. Nici nu mi-e sete. Asa ca refuz. De fapt e scumpa. Incepem
sa ne nutrim. Ne oprim ca sa-l barfim pe seful ei. Putin. Maxim juma’ de ora. E
un incompetent. Cel putin incompetent. Si un nesimtit. Cel putin nesimtit. Si
n-are nimic in cap. Cel putin intr-un cap. Apoi ne oprim. Ni s-a uscat gura. Nu
din alt motiv. Ca mai aveam ce povesti. Dar a trecut juma de ora. De cand n-am
mai bagat nimic in gura. Asa ca mancam iar. Terminam de mancat. Plecam spre
birou. Urcam in lift. Salutam iar toti colocatarii liftului. Desi sunt altii.
Sau tocmai de-aia. Ajungem la etajul de bastina. Ne luam la revedere de la
ceilalti corporatisti. Ne raspund la salut. Apoi se bucura. Usile liftului se
inchid. Ei pot sa ne barfeasca. Ceea ce si fac. Din secunda urmatoare. Noi nu-i
mai auzim. Intram bucurosi si satui in birou. Am incheiat cu bine un alt
proiect. Am livrat rezultatul scontat!
Ma asez la birou. Mai citesc un articol. Am mancat. Mi-e
bine. Sau nu chiar. Mi-e sete. Mi-e foarte sete. Dar corporatia ofera beneficii
nebanuite. Adica un agregat cu apa de baut! Imi umplu un pahar. Nu-mi mai e
foarte sete. Mi-e doar sete. Mai beau un pahar. Acum sunt ok. Dar mai umplu un
pahar. Si-l iau cu mine la birou. Poate o sa-mi fie sete. Iar ma iau cu treaba.
Beau si paharul asta. Inconstient. Mai citesc putin. Apoi ma loveste. Revelatia.
Se spune ca apa plata e foarte sanatoasa. Wrong! Mistake! (Ce te miri? Ce-ar fi
un corporatist fara englezisme?) Revelatia m-a lovit! Apa plata are efecte
adverse! Care trebuie eliminate. Este imperios necesar sa fie eliminate. Asta
este clar. Foarte clar. Mai clar ca apa plata. Deci, ma duc la buda. Fara “h”.
Ma pozitionez la un pisoar. Ma pozitionez central. Pentru a limita efectele
negative. In caz ca apare eroarea umana. Dinamica fluidelor poate fi
surprinzatoare uneori. Bineinteles, vorbesc din auzite. Deschid fermoarul. Scot
m….ul. N-am gasit alta rima. Ma apuc de treaba. Presiunea scade vazand cu
ochii. Cu ochii mei. Intra cineva. Nu vreau sa vada si el. Ma apropii si mai
tare de agregat. Ma uit cu coada ochiului. Ca sa vad cine a intrat. Nu mai
trebuie sa ma uit. Aud o voce cunoscuta. Si aroganta. E chiar X. Chiar EL. THE
EL. Imi adreseaza o intrebare. Traditionala intrebare. “Ce faci?” M-a blocat.
Ce sa fac? Sa-i explic? Sa-i fac un desen tehnic? Sau un Power Point? Oare o
mostra l-ar ajuta sa inteleaga? Sa-i arat?
Asa ar trebui. Dau sa ma intorc spre el. Reusesc sa ma abtin. In ultima
clipa. Nici nu stie cat de aproape a fost. De dusul auriu. Incerc un raspuns
ambiguu. “Ah, pe aici…” M-am prostit si eu… Normal ca pe acolo! Doar nu era sa
fac prin birou. M-ar fi vazut toata lumea. Evit elegant continuarea discutiei.
Adica ma spal pe maini. Si ies cu demnitate din incaperea cu atmosfera
lichefiata. Deja erau prea multe lichide.
Ma intorc la birou. Mai citesc un mail. Ma uit la ceas.
Surpriza! Deja sunt in criza de timp. E 5.10PM! Iar eu am terminat programul de
la 5. Iar lucrez peste program! Mai trimit un mail si plec acasa. Nu stiu cat
pot sa mai suport… Ma duc sa ma salut cu oamenii prin lifturi. Poate-mi revin
pana acasa…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu