SHOPPING – partea a şasea

Pătrund sfios printre cosmetice: experienţa mi-a arătat că aceasta e o lume a femeilor în care bărbaţii sunt uneori în plus. Ceea ce ne şi dorim de multe ori, dar nu întotdeauna ne şi iese. Ca şi în cazul de faţă, uneori consoartele ne ajută să câştigăm o excursie gratuită la magazinele de profil.

“Hai dragă, daca tot te duci acolo, ia-mi şi mie doar un şampon. Nu cap şi umeri, d’ăla cu urină de crocodil. Şi o ojă magnetică. Şi o vopsea ecologică de păr. Şi una de subpăr. Şi o cremă de mâini. Şi una de faţă. Şi una de spate. Ce, notezi?! Nu mai eşti în stare să ţii minte ce te rog?!”

De obicei, aici fac greşeala incomensurabilă de a solicita informaţii suplimentare.

“Cum,  ce culoare să fie vopseaua? Culoarea mea preferată!”

Ceea ce-mi creeză o dilemă în plus. Culoarea preferată din ce perioadă? De luna trecută? De acum 3 luni? De acum 5 luni si 17 zile? De ce cred oare femeile ca am şti noi care e culoarea preferată? Eu cu greu reuşesc să-mi amintesc data nunţii. Motiv pentru care atunci cand sunt întrebat brusc, îmi ia câteva secunde să-mi revin. “Hai dragă, doar ştii ca nu aş putea uita niciodată. A fost o zi importantă. A marcat sfărşitul unei lumi şi începutul unei noi epoci. Epoca matriarhatului.” Aşa mai câştig câteva secunde. Dupa care răspund corect cu o promtitudine şi o siguranţă de sine de invidiat. Noroc că pot să o corelez cu o dată importantă din lumea bărbaţilor. 16 iulie 1994, finala mică a campionatului mondial de fotbal, Bulgaria - Suedia. Meci la care naţionala noastră nu s-a calificat deşi a jucat bine, pentru că în ultimele minute Prunea a decis să-i ajute pe suedezi şi la o centrare a reuşit să sară ca o râmă. Adică pe sub minge. Cu mult sub adâncimea de îngheţ.

Întâi mă introduc tăcut în zona cu rujuri, farduri, oje şi alte poţiuni magice cu efect declarat de înfrumuseţare. Eu i-aş spune chiar mumificare. Având în vedere unele mumii ambulante care-şi expun mutrele smochinite prin mall-uri sau chiar la TV, cu o nonşalanţa egalată doar de nesimţirea politicianului român. Care e inegalabilă.

            Fătuca de la rimeluri o ascultă umilă pe promoteriţa specializată în rujuri, care explică pe un ton semidoct importanţa circuitului apei în natură şi modul cum este influenţat acesta de încălzirea locală a globului ocular. Pare a fi tema pe care a exersat-o în oglindă când încă mai spera să caştige Miss Univers. Între timp a reuşit să se îndepărteze de obiectivul ăsta. Dar şi de oglindă. Altfel ar fi văzut cum arată. Ar mai fi o variantă: acum are o oglindă daltonistă convexo-concavă care deformeaza inclusiv culorile. Altfel nu înţeleg de ce şi-ar fi aruncat rujul ăla rozaliu pe buzele subţiri, dar nici cum şi l-a asortat cu fardul de pleoape kaki închis. Iar rimelul turnat cu borcănelul pe bietele ei gene o fac să arate de parcă şi-a pus extensii. De gene. Uite, vreo 3 sunt cârlionţate! Probabil că s-a grăbit şi n-a mai apucat să le întindă cu placa. De aici deduc că fătuca de la farduri nu-i prietena ei, altfel sigur i-ar fi recomandat altă combinaţie de culori. “Uite tu, ţi s-a potrivi rimelul ăsta, cu o nuanţă de negru mai deschisă, aproape palidă şi foarte apropiată de galben-verzui. De la arsenic. Are fibre magnetice care previn paradontoza, iar studiile au arătat că în maxim 2 zile reuşeşte să repare sinusoida cardiogramei şi să o transforme în linie dreaptă! Plus că se asortează foarte bine cu orice poşetuţă din blaniţă de fluture arctic sălbatic”. Dar există şi posibilitatea ca ea să-i fi recomandat combinaţia actuală. Sau e o creaţie proprie, în încercarea de a deveni un soi de Lady Gaga reinventată. Ceea ce parţial i-a reusit. Dar nu partea bună. Dacă o fi având…

În ecuaţie încearcă să se introducă şi fătuca de la farduri. Se cuvine să fac o precizare: nefiind exemplare reprezentative ale subspeciilor din fac parte, pentru unele personaje nu voi utiliza acronime de tipul celor explicate în primele părţi ale periplului ( ABBA, FIT, etc). Li se potriveşte mai degrabă un substantiv compus de tipul “fătuca de la…”. Dacă-i reuşeşte introducerea, voi avea o ecuaţie cu 3 necunoscute. Fătuca de la rimeluri priveşte cu un vădit interes profesional la extensiile de gene pe care le fâlfâie cu mândrie Mini Me Miss Univers. Se pare că încearcă să înţeleagă. Se pare că doar încearcă. Nu pare să reuşească. Totuşi, mişcă aprobativ din cap, încercând să pară că face parte din discuţie. Mda, dacă nu are loc să vorbească, măcar să asculte ce spun vedetele. MMMU (asta e doar al ei) e atat de bucuroasă că i s-a lărgit auditoriul încât continuă să peroreze. Şi să dea din gene. Inclusiv din extensiile cârlionţate. Care au început să mă fascineze atunci cand se lovesc între ele.Pentru că emit un sunet feng shui de clopoţei de vânt.

Lista spune că ar trebui să cumpăr o cremă de faţă hidratantă pentru nevastă-mea. Adopt o căutătura de bovină masculină la pubertate şi privesc la rafturile în cauză exact ca la o poartă nouă de pe stadionul National Arena Naţională Oprescu SA care aşteaptă inutil să fie dezvirginată cu un gol marcat de naţionala noastră de fotbal. De fapt, e numai a lor. Cu puţin noroc, i se va întampla pe la majorat. Al porţii. Continui să mă uit după cremă. Mă uit degeaba. Nici n-am reţinut cum arată. Noroc că am în buzunar arma secretă. Extrem de încrezătoare în capacităţile mele cognitive din domeniu, nevastă-mea a dezlipit eticheta de pe cutia terminată şi mi-a lipit-o pe spate. Al listei, bineinteles. Aşa că întorc foaia. Şi descopăr de ce nu reuşeam să o găsesc pe raft. Eticheta conţine o combinatie de culori extrem de rară (scris negru şi albastru închis pe fond alb), care o ajutau să se camufleze printre celelalte produse cu etichete pictate în aceeaşi combinaţie rară de culori.

Bucuros că am mai bifat ceva de pe listă, intenţionez să părăsesc incinta, încărcat totodată de regrete, deoarece cultura mea generală va avea de suferit. Sunt sigur că aş putea să aflu în continuare multe lucruri noi şi interesante despre circuitul apei în natură şi pasiunile lui Al Gore. Pentru că MMMU continuă să divagheze pe aceeaşi temă. Asta până în clipa în care încep să mă îndepărtez. Moment în care scoate asul din maneca. Şi schimbă subiectul:

“Auzi tu, ai văzut ce a făcut aia aseară?! A luat şampania şi s-a dus în camera lui Cătălin Botezatu! Da, iar acum este iubita lui! Vezi, chiar şi ăştia umblă cu mânăreli. Nu credeam… În loc să o ia pe aia mică blonduţă, care e frumuşică, deşteaptă, sensibilă.”

Decizie inspirată. Discuţia se animă rapid. Fătucile se declară de acord. Mai ales cu subiectul. Şi dezlănţuie o bârfă agresivă. Nu cred că sunt invidioase. După cum o descriu pe “aia cu şampania”, nici nu avea ce căuta la televizor. Aici suntem parţial de acord. Şi eu sunt de părere că nu trebuia să apară la televizor. Emisiunea în cauza.

Prefer să rămân cu lacune în cultura generală, mai ales pe segmentul emisiuni stupide cu raiting ridicat de tip otevist, aşa că iau viteză. Ce mai am pe listă? Aha, curmale dezosate şi deshidratate. Gata, le-am gasit. Mda, aş fi vrut eu să fie aşa de simplu. Ah, ce surpriză plăcută! Nu le mai găsesc pe alea bune, moi si aproape zemoase si care se vindeau bine. Normal, de ce să mai aducem? Bine că au umplut raftul cu altă marcă. E adevărat că scrie pe etichetă că ar fi deshidratate, dar arabul care le-a importat pe astea cred că a tradus specificaţiile din comandă utilizand sprijin specializat. Specializat pe mumii, sfincşi şi piramide, altfel nu înteleg de ce sunt pietrificate. S-o fi gândit că poate să ţină toată apa la ei. Noi avem destulă. Uite aşa a sabotat şi circuitul apei în natură. Of, binladenii si alcaizii ăştia nu se mai satură de atentate. Dacă nu eram atent şi le cumpăram, atentau până şi la dinţii mei. Nu pot decât să salut alegerea specialistului în aprovizionare care a hotărât să schimbe din portofoliul de produse o marcă ce s-a vândut atât de bine chiar şi fără promoţii.

Am mai văzut filmul ăsta. Cu nenumărate produse. “Nu înţeleg ce s-a întâmplat. La început s-au vandut bine, apoi am reaprovizionat şi am rămas cu ele în stoc.” Mda, îţi trebuie şi foarte mult creier ca să înţelegi ce s-a intamplat. Aha, asta era! Abia acum am inteles de ce unele genii acefale “nu înţeleg ce s-a întâmplat”. Deşi asta e doar varianta onestă a lui “nu inţeleg”. Onestă şi proastă. Mai e şi aia deşteaptă. Care, absolut întâmplător, implică şi avantaje  materiale. Foarte, dar chiar foarte rar intâlnită în România…

           Îmi sună telefonul. E soţia. Cică trebuie să iau şi banane. Dar nu le-a scris pe listă. De unde ştie? Şi-a păstrat o copie? Ca să fiu sigur că aleg ce trebuie, solicit consultanţă.

“De care vrei să-ţi iau?”

“Ce ai dragă, ia banane!”

După cum spuneam, aş vrea eu să fie aşa de simplu.

“De care?”

“Cum adică, de care?”

“Păi, depinde la ce vrei să le asortezi. Vrei să iau pe galben sau pe verde? Uite, are şi banane ghepard!”

“Cum adică? Dar ce fac, aleargă?”

“Nu, doar că au blana moale, galbenă şi cu multe pete maro micuţe. Uite, au şi model leopard”

“E clar, mâine trebuie să te ducem la un medic. Astea ce mai au?!”

“Au petele maro mai mari. Vreo două au doar o pată. Mai mare. Cât tot corpul. Cred că-s banane africane. Sau afroamericane. Nu pot sa le spun că-s de culoare, mi-e teamă că se supără”

În final, mi se indică 6 galbene. Le arunc în cărucior şi fug mai departe. Promoteriţa de la cafele cască cu poftă. E tinerică, are dinţii buni. Chiar şi măselele, par toate originale.Termină de căscat şi îmi aruncă o privire care-mi dă de înţeles că trebuie să mă abordeze. Mulţumesc, dar dacă are acelaşi efect energizant ca şi la ea… O opresc cu un gest scurt, exact înainte de a începe să vorbească. Nu pare îndurerată. Ba chiar răsuflă uşurată. Hmm, nu mă aşteptam.

Gata, am luat tot ce era pe listă. Ba chiar şi o bere în plus. Prietenii ştiu de ce. Fug fericit spre casele de marcat. De fapt aş vrea să fug, dar cuplul din faţa mea blochează tot culoarul. Pentru că se mişcă cu o viteză statică greu de egalat. Tot nu am altceva de făcut, aşa că studiez atent problema. Activitate care se termină înainte de a începe pentru că n-am ce studia. Nu trebuie să fii un geniu ca să înţelegi fenomenul. Se dau datele problemei:

Caruciorul: Plin. Foarte plin. Megaplin. Tetraplin. Atât de plin încât i-ar trebui un motor ca să i se învârtească roţile. E pur si muove…

Femeia: Normala, sau chiar urâţică, firavă, sub 1.50m, n-a ridicat în viaţa ei o ganteră.

Masculul: Ceafă lată, spate la fel, burta bombată, 1.80-1.90m, 100kg, tricou mulat pe muşchi, pe toţi muşchii, mai ales pe muşchii burţii, coafură de recuperator şi tatuaje pe bicepşi. Desi aş jura că-s desenate cu carioca. Pare intelectual. Nu glumesc, văd că citeşte. Lista ţinută între cârnăciori.

Se cere:

Cine împinge căruciorul?

Ati ghicit. Urâţica…

Deja nu mă mai supăr că se mişcă insesizabil de încet şi încep să mă mir că reuşeşte să-l urnească.

Recuperatorul renunţă la îndeletnicirile intelectuale (cred că erau prea multe litere) şi bagă lopeţile în buzunare. Acum e mârlanul perfect. Aproape perfect. Daca era perfect o mai ajuta cu câte o înjurătură. Trebuie să recunosc că mă roade invidia. Ăsta bărbat adevărat! Nu ca noi ăştia mai naivi, care cărăm de la piaţă precum capra cu trei iezi. Ar fi un exemplu bun şi pentru varanul întâlnit la începutul periplului de azi.

În sfârşit ajung la casele de marcat. E bine că-s multe. În total. Cam 30. Dar şi închise sunt tot multe. Deschise sunt fix 5. Şi tot atâtea cozi interminabile. Probabil că nu s-au aşteptat ca azi să fie mai mulţi clienţi decât de obicei. Normal, cine s-ar fi aşteptat? Doar e weekend. “De ce or fi venit azi mai mulţi fraieri la cumpărături? Surprinzător. Cine să-i mai inţeleagă şi pe clienţii aştia. Nişte tâmpiţi. Culmea e că se mai cred şi stăpânii noştri.”

Am nimerit o coadă decentă. Am stat chiar mai puţin de juma’ de oră. Am şi plătit repede, agregatu’ mi-a debitat cardu' fără să crâcnească.

În sfârşit, pot să fug spre casa fericit, cu sacoşele pline şi buzunarele goale.

                                                           Sfârşit